bogdan-otaBogdan Ota: “Nu avem o scuză pentru a nu face nimic”

Interviul integral de la citynews

Pe 31 octombrie 2013, ora 20:00 prezinți pe scena Operei Maghiare din Cluj spectacolul UNITED. De ce un eveniment artistic pe tema conexiunii spirituale dintre oameni?
Asa cum se știe deja, nu sunt la prima colaborare cu Opera Maghiară, iar ideea acestei co-producții mi-a venit ca urmare a frământărilor sociale din România contemporană și din istoria recentă a țării noastre. Unele posturi de televiziune prezintă din ce în ce mai des puncte de vedere mai mult sau mai puțin autentice legate de conviețuirea cu cei de alte naționalități sau etnii în țara noastră. Tot felul de subiecte controversate legate de naționalism, steagul ținutului secuiesc, steagul României versus steagul Ungariei, rromi versus romani ne consumă din nefericire foarte mult din energia noastră. Constat cu mâhnire că oamenii din țara noastra trăiesc cu tot felul de frustrări și de aceea orice știre negativă este absorbită de ei precum apa din fântâna tinereții. De ce? Aș putea spune că decesul caprei vecinului îi face pe unii mai fericiți căci uitându-se la tragedia lui nu o mai văd pe cea din ograda lor. În realitate eu sunt de părere că lucrurile stau altfel. Oamenii au la dispoziție întregul univers pe care-l pot modela și masteriza după bunul lor plac, totul depinde de vibrația sufletească a fiecăruia. Nu trebuie să dispară ungurii, secuii, tătarii, americanii sau rromii de pe fața pământului ca să fim cu adevărat fericiți. Cu toții suntem oameni, iubim, ne luptăm pentru propria fericire, vibrăm exact la fel chiar dacă vorbim limbi diferite. Acum sunt mult mai bogat față de anul trecut căci mi-am facut, chiar aici in Cluj, mulți prieteni maghiari, unii din ei fiind colegi de la Opera Maghiară. Dragi români: credeți-mă! Personal nu am întâlnit încă ungurul care să mă trateze altfel decât ca pe aproapele său. Asta încercăm noi artiștii să demonstrăm în spectacolul United: oamenii nu sunt conectați economic, politic sau administrativ. Oamenii sunt conectați doar de propria lor vibrație, adică spiritual.

 

Care e povestea în care vrei să implici emoțional publicul?

Publicul își va trăi propria poveste, căci fiecare simte în felul său. Temele prezentate în spectacol sunt legate de spiritualitate, emoție, religie vs credință, dragostea puternică ce transcede chiar și barierele morții. Mulți se vor regăsi cu siguranță în fiecare lucrare muzicală, iar noi artiștii ne vom da toată silința ca toată lumea să-și înțeleagă în cel mai profund mod propria ființă. Cei ce nu vor înțelege anumite pasaje musicale, vor fi ajutați de imagine, de balet, de soliști, de versurile pieselor. Sunt atât de multe elemente artistice ce conlucrează încât spectatorul va fi cu siguranță edificat până la cel mai mic detaliu, indiferent de tema abordată în piesa respectivă.
Publicul va călători alături de noi prin istorie, va descoperi ororile războiului, tragedia lui Isus, povestea lui Romeo și a Julietei, frumusețea bătrâneții atunci când, privind în urmă, ai amintiri atât de frumoase încât parcă trăiești pentru a doua oară, scufundat în visele propriului trecut, drama fiului rătăcitor și bucuria reîntoarcerii lui acasă, inocența jucăușă a copilului și entuziasmul cu care acesta explorează lumea. Vom trezi emoții și amintiri vechi, îngropate de mult în subconștient și totodată vom da naștere altora noi, plecând din sala de spectacol mai energici și plini de entuziasm.
De ce crezi asta? Ce te face să spui că oamenii vor pleca mai energici și entuziasmați?

Oooo, dar e atât de simplu! Eu sunt convins că oamenii își vor reaminti că viața ne-a fost dată cu un singur scop: ACELA DE A FI FERICIȚI . Noi artiștii luptăm cu aceiași demoni de fiecare dată și de fiecare dată biruim frica, indiferența și tristețea. De exemplu, iubirea este un sentiment cunoscut tuturor, aceasta nu se învață, se simte pur și simplu. Lipsa iubirii din viața oamenilor nu e legată de incapacitatea lor de a iubi, ci de FRICA EȘECULUI, indiferent de subiect. Indiferența e cea mai periculoasă armă: ceea ce arunci asupra celorlalți, respectiv indiferența, se întoarce împotriva ta. Aici nu cumva vorbim din nou despre frica de a ne iubi pe noi înșine? Tristețea o inventăm noi, nu ne-o dă Dumnezeu ca să “ne încerce”. Cum scăpăm de ea? Simplu! După ce învățăm sau, mai bine zis, ne reamintim că Dumnezeu nu ne dă niciodată mai mult decât putem duce, scăpăm de tristețe și ne bucurăm căci astfel ni se arată cât suntem de puternici să trecem peste orice. Puterea este un prilej de bucurie. Eu, împreună cu colegii mei, le voi reaminti celor veniți alături de noi în sală că sunt puternici și că au toate motivele să fie fericiți. Acesta e motivul pentru care vor pleca mai energici și entuziasmați.
Față de spectacolul REVELAȚIA prezentat în februarie 2013 la Opera Română din Cluj, ce elemente noi aduce UNITED ca și concepție și viziune artistică?

Tehnic vorbind spectacolul e pregătit în cel mai mic detaliu de profesioniști. Începând de la coregrafi, sunetiști, ingineri de lumini, scenografi, editori de partituri, aceștia fiind o parte din cei aflați în spatele spectacolului, și până la fiecare artist ce va performa pe acea scenă, fie instrumental, vocal sau ca balerin, fiecare muncește încă de acum o lună la fiecare detaliu pentru ca acest spectacol să aibă succesul scontat. Elementele noi țin de prezentarea în
premieră a unor piese de pe albumul următor și a multor elemente nemaiîntâlnite într-un concert de această factură. Am foarte mulți colaboratori, prieteni dragi, de care România nu a auzit. Eu încerc să le ofer sanșa pe care eu din nefericire nu am avut-o acasă: de a fi pe scena unui spectacol uriaș, în fața a sute de oameni și a camerelor de televiziune și tot ce trebuie să facă e doar să strălucească, așa cum le-a fost dat prin decret divin, prin talentul și munca lor. Nu aș vrea să stric surpriza celor ce vor veni la spectacol divulgând din secretele culiselor. Dacă data trecută nu am dezamăgit, cu siguranță nici de această dată nu o voi face. E o promisiune pe care o fac azi, prin intermediul dvs. publicului clujean, atât de drag mie.

 

De ce ai ales să colaborezi cu artiștii Operei Maghiare?

Îi iubesc pur și simplu. Sunt profesioniști, sunt înțelegători, sunt prietenoși și mai presus de orice sunt DEZINTERESAȚI! “UNITED” este o co-producție artistică. Muzica și orchestrația îmi aparțin, dar dansul e creația d-nei coregraf Melinda Jakab, scenografia e semnată de Venczel Attila, dirijatul îi aparține lui Kulcsár Szabolcs. Și bineînțeles nimic din ce veți auzi și vedea nu s-ar putea face fără bunăvoința d-nului Szep Gyula, directorul acestei prestigioase instituții. Omul acesta a întors munții la propriu pentru ca acest spectacol să aibă loc aici, în această dată. Supriza pentru cei ce încă mai cred că ungurii sunt “ai dracului” constă în faptul că nimeni din cei amintiți mai sus nu mi-a dat ocazia să le ofer măcar o cafea, așa… ca recompensă. Ce să mai spun că și-au dat viața și întregul lor program peste cap pentru acest spectacol. Coregrafia pentru 10 balerini nu e ușor de compus și de coordonat, cele două orchestre ce-și vor da mâna pe scenă, împreună cu o formație rock alcătuită ad-hoc special pentru această zi nu-s ușor de dirijat și de pregătit. Ca și cum nu ar fi avut suficient pe cap, producțiile și mai ales premierele proprii, au îmbrățișat cu dragoste proiectul UNITED și îl pregătesc minuțios și profesionist fără a precupeți timp, efort, bani.

 

Cum te simți în postura de a fi comparat cu mari compozitori din lumea muzicii de film, precum John Williams? Review-urile criticilor internaționali cu privire la primul tău CD intitulat ”Day of Wrath” sunt de-a dreptul impresionante.

E un adevăr faptul că am fost comparat cu geniile muzicii de film americane. Sunt măgulit bineînțeles, mai ales că review-urile pe care le-am primit din SUA și Spania au cu o singură excepție 5 stele din 5. Excepția e de 4 stele din 5.Cum mă simt în această postură? Dacă aș fi un ingrat inconștient aș spune că mă simt bine. Pentru că am fost dotat de mama natură și cu inteligență spun cu fermitate că aceste comparații sunt de fapt o povară grea pe umerii oricui ar fi în locul meu. Să fii pus în aceeași propoziție, în asociere și în antiteză, cu nume atât de mari te responsabilizează până la paranoia. Știu că primul album a fost un real succes, dovadă stau vânzările, sălile arhipline și totodată aceste cronici venite de la comentatorii de profil din străinătate și din România. Eu am emoții foarte puternice la fiecare piesă nouă pe care o aduc în fața oamenilor pe o scenă. Tot timpul mă întreb cum vor reacționa. Aplaudă, e drept, dar tocmai aici e întrebarea pe care un compozitor și-o pune: ”Aplaudă pt. că le-a plăcut sau aplaudă pt. că așa se face la un spectacol?” Acesta e coșmarul fiecărui compozitor. E puțin mai simplu să interpretezi Mozart sau Gershwin. Tehnic o fi mai dificil, nu comentez, dar ca interpret nu ești judecat din prisma creației, ci doar a performanței tale artistice – ca pianist, violonist, soprană, tenor, etc. Postura mea e mult mai dificilă. Publicul, considerat de mine ca fiind adevăratul critic de artă, apreciază sau nu în primul rând creația muzicală în sine, apoi elementele tehnice și interpretative și nu în ultimul rand elementele unui spectacol. Dansez pe o gheață foarte subțire și pentru 1 minut plictisitor într-un album sau spectacol riști să cazi din grațiile acestui juriu. Sunt foarte recunoscător că am fost comparat cu marii compozitori contemporani, deși această medalie e îngrozitor de grea. Nu am voie să-mi dezamăgesc fanii, căci datorită lor sunt pe scenă de fiecare dată. Ei umplu sala, ei te aplaudă și ei te susțin și-ți dau curaj să mergi mai departe.

 

Care crezi că este rolul artei într-o lume guvernată de griji de natură materială? Există vreo cale prin care arta se poate impune drept o componentă esențială și valoroasă a umanității? Poate arta adevărată să-și părăsească statutul de Cenușăreasă?

O, da… Arta și-a depășit de mult statutul de Cenușăreasă. Mă amuzam cândva auzind pe unii spunând: ”Ce-mi trebuie mie artă? Ce, arta îmi pune mie salamu’ în frigider?” Acum aș putea să-i întreb dacă și-ar mărita progenitura la o nuntă fără muzică și fără dans. Sau mai bine… de ce stai la bloc, prietene și nu-ți sapi o groapă în pământ? Blocul e făcut de un arhitect, un artist la urma urmei. La biserică ar trebui să ai pereții gri și reci, din beton armat și nu frumos pictați ca să vezi, în timp ce preotul ar urla slujba la tine în loc să ți-o cânte, că fără artă ai muri înainte să scoți astfel de inepții pe gură. Mai am câteva idei pentru cei ce cred că arta nu-și are rostul în viața lor: să nu mai conducă mașini căci și alea tot de niște artisti în design au fost concepute, să poarte frunza Evei pe stradă sau la
serviciu, designul vestimentar fiind tot o artă și să mănânce ce le dă pământul, crud și negătit, căci arta culinară, la fel de bine ca toate celelalte arte, nu are ce căuta în viața lor.
Rolul artei în această lume e să dea culoare tonurilor de gri și negru, să ne încânte sufletul când pornim radioul în drum spre serviciu, să ne iubim mai mult cand ne admirăm în oglindă, să ne simțim mai aproape de Dumnezeu când privim o icoană sau o pictură într-o biserică, să ne simțim mândri de rădăcinile noastre atunci când revedem cu drag oamenii înveșmântați în mândrul nostru port popular, creat de ultimii dintre artiștii noștri de la sate, să vibram în sala de spectacol alături de vecinul de scaun, care ștergându-și pe ascuns o lacrimă își amintește cu bucurie că e un om, și nu o mașinărie a erei industriale. Arta vine din suflet, de aceea e la fel de adevarată ca însăși existența sufletului omenesc. Negând arta negîm Dumnezeirea și însăși existența noastră în această lume.

 

Care ar fi din punctul tău de vedere cel mai important câștig pentru o persoană care intră pentru prima oară în sala de spectacol la un concert semnat Bogdan Ota? Ți-ai propus până acum să livrezi prin muzica ta un anumit mesaj către public?

Mi-am propus să-l atrag pe ascultatorul meu înapoi către el însuși, către sinele său divin. De ce? Iată, de exemplu, vorbind cu omul și prietenul Ștefan Gadola, am concluzionat împreună că trăind în această societate e o datorie divină în primul rând și în al doilea rând morală să facem tot ce ne stă în putință să o facem frumoasă, fără a precupeți vreun efort. Nu avem o scuză pentru a nu face nimic. Suntem oameni și în orice fel de palate am trăi, orice fel de mașini am conduce tot vom păși afară din ele. Să fii indiferent față de lumea în care trăiești e ca și cum ți-ai construi o vilă în cimitir, fericit că nu te deranjează nimeni. “La ce bun totul când ieși din casă și vezi atâta tristețe și frustrare în jurul tău? Trebuie să facem ceva… atât cât putem”, spune Ștefan Gadola la o discuție înflăcărată despre lumea în care trăim. Eu, asemeni multora dintre noi, fac tot ce-mi stă în putință să fac lumea în care trăiesc mai frumoasă. Eforturile mele sunt ca niște scame în univers, dar coroborate cu ale altora vor fi asemeni unor picături de apă unite într-un tsunami.
Unii mă întreabă retoric, scârbiți de propria experiență de viață: “Da’ iți mai vine să zâmbești și să te bucuri cu atâtea nenorociri în jurul tău, cu bolile și cu salariile astea mici?” Răspunsul meu e DA, SE POATE. Nenorocirile, bolile și salariile mici vin tot din NEFERICIRE și frustrare. Exemplu: Ionică, de 16 ani, din nu știu ce sat, privat de dragostea părinților, își caută dragostea chiar și prin intermediul forței brute, violează o bătrână, intră la închisoare, societatea se izolează de un factor de risc, dar rămâne mai săracă cu un suflet, fie el privit și ca un simplu “braț de muncă”. Cum ar fi stat lucrurile dacă Ionică vedea că mama nu se ceartă cu tata în casă și primea afecțiune și încredere în el de la părinți?! Ne supărăm atât de tare că fiul sau fiica nu ne-a calcat pe urme în meseria noastră sau în alegerea soțului/soției încât roși pe interior de frustrări și supărare ne îmbolnăvim. Cheltuim mai bine de jumătate din venitul nostru pe medicamente, tratând EFECTUL, nu cauza bolii. Fasconalul nu înlătură supărarea care v-a creat migrena. Și atunci tot noi oamenii ne plângem că avem mai mulți oameni în spitale și la coadă în farmacii decât în sălile de teatru sau în parcuri.
Mesajul meu către lume este: Fiți fericiți! E singura voastră datorie. Fiind fericiți vă veți schimba viața. Schimbându-vă viața veți schimba lumea! E CHIAR ATÂT DE SIMPLU!